Si totusi iubesc. Fara indoiala ca iubesc. Poate tocmai de aceea as dori sa fiu cat mai departe de el in ceasul asta. Si, daca m-ar intreba deodata ,, Ce vrei ?”- n-as sti ce sa-i raspund. Nu pot fara el, nu vreau nici cu el. Trebuie sa raman singura, ca sa stiu ce vreau; chiar daca as voi sa-mi petrec restul zilelor numai si numai printre oameni,tot trebuie sa raman o clipa singura si sa hotarasc asta…”Adevarul este ca oamenii fug de fericire, nu o cauta. De cate ori intalnesc fericirea,fug de ea sau o rateaza, fac orice din ea numai sa se transforme in altceva.”
La urma urmelor,putin ma intereseaza fericirea. Ma sufoc acum,asta stiu-dar nu stiu de ce. Nu-mi lipseste nimic. Daca as gasi un motiv sa fiu trista. Este un trecut pe care nu-l poate suporta; a fost prea fericiat atunci,prea inconstienta; “o iubea putin pe Ea, iubea mai mult iubirea pe care o asteptase atatia ani,alaturi de alte femei. Acum e altfel; acum o iubeste pe ea,individualizata,desprinsa din prezentdepartata de ceilalti oameni,izolata ca intr-o cusca in pasiunea si chinul lui. Este o altfel de dragoste,inutila si blestemata,si il apasa,il oboseste,il sileste sa minta-si pe ea,si pe el-,il rasuceste.” Nu mai este drept,a crescut rasucit,il dor madularele,ii putrezeste sangele. S-a desprins prea mult din iubirea dintai,s-a contopit prea mult cu el. Parca ar putrezi. Daca n-as iubi atat,daca nu mi-ar fi teama ca nu are sa ma inteleaga,i-as vorbi. O prapastie intre noi; iar eu iubesc,il am, ne-am unit sufletele prin martusiri de dragoste,si trupurile noastre sunt dureros de apropiate. E langa mine. “Cum sa ii spun ca imi pare rau de virginitatea si mandria mea siluite,descompuse, pentru un nimic,pentru o simpla lupta senzuala,la sfarsitul careia amandoisuntem abatuti si stupizi,nauci. Iata cum ne privim, si nu avem ce sa ne spunem. Creierele noastre goale,umilite,sensibilitatea inghetata. Trebuie sa asteptam ca sangele sa circule iarasi un anumit numar de minute, si anumite tesuturi sa procedeze in procese obscure si dezgustatoare.” Iar pana atunci ne privim straini si beti,doua bestii cerebrale. Daca ar putea, s-ar opri in fata trupuluiacestuia rasturnat, cu umbra bine stiuta spre ovalul pantecului, si s-ar ruga,ar adora; nu trupul,nu femeia care il poarta nevinovata, ci taina aceasta a plutirii intregi, miracolul acesta al regasirii,al unirii cu sine, impacarea intr-o bucurie repede uitata. Nimic nu ramane, nimic decat intregirea sau amintirea intregirii. Sa te recapeti abandonandu-te, sa cresti pierzandu-te.
Nu ii era somn. Daca s-ar culca, insomnia ii va limpezi si mai mult gandurile. Orice ar fi putut indura,acum,dar nu o crestere a luciditatii, o implinire a prezentei sale proprii. Se simtea el in fata cu el insusi, si prezenta ceasta il innebunea,ii dadea senzatia ca e prins intre ziduri, intr-o capcana de plumb. Singur,fata in fata cu el, si totusi atat de impartit,atat de strain. Senzatii peste fire de stranii, de inexprimabile,parca ar fi asistat la o moarte a lui insusi,o moarte ciudata, care ar insemna mai mult sombrare,neputinta,ratacire.. sa pot simti cel putin intunericul.. Nu,nu, e cu totul altceva; penibila neputinta de a intelege cel putin de ce ti-a fost ursita intamplarea asta. Dar,poate, orice om cunoaste aceasta trista,unica impartire . nu sufar pentru ca le iubesc;poate nici nu le iubesc; poate ca…dar Dumnezeu stie de ce imi pun atatea intrebari? Totusi, faptul ca s-a intamplat asta, sa iubesc doua femei,faptul acesta ma innebuneste. S-a impartit ceva..Nu,e absurd,sunt plin si unul fata de fiecare parte. Si totusi,din afara de minese intampla ceva ciudat;este altcineva alaturi de mine cu oricare dintre ele m-as afla.. Un sens,un rost al curgerii acesteia continue,al vietii acesteia obscure si mizere. Salvarea mea. Sensul vietii mele. Si asta mi-o fura intamplarea,destinul,asta ma impiedica s-o realizez, dualisimul blestemat,fortele acestea personificate”,lumina si cealalta lumina,doua lumini,doua femei de lumina,doua luceafare coborate in intunericul meu. Daca ar fi lumina si intuneric,as sti sa aleg,as putea allege. Daca ar fi inger si demon, daca…Dar, Dumnezeule,amandoua sunt ingeri,amandoua sunt lumina. Ce mai pot face atunci?? Cu cine sa ma lupt? Pe cine sa inlatur? Poate intunericul este in mine,si as fi putut.” Ar fi vrut sa planga,numai o clipa,o singura eternitatea. Un gest,un urlet,un scancet. Si totusi nu putea face nimic. Tremura numai de frigul care se lasase in odaie. Un sentiment de moarte apropiata,crunta,in singuratate. Dar nu moartea reala,calatoria de dincolo-ci o sombrare in negrul mineral, o pierderi de nimeni stiuta. Durerea o coplesi iarasi. O durere de animal trezit din somn. Pierduse ceva fara nume,ramasese singura,parasite…
