Intoarcerea din Rai [ recitind Eliade]

Si totusi iubesc. Fara indoiala ca  iubesc. Poate tocmai de aceea as dori sa fiu cat mai departe de el in ceasul asta. Si, daca m-ar intreba deodata ,, Ce vrei ?”- n-as sti ce sa-i raspund. Nu pot fara el, nu vreau nici cu el. Trebuie sa raman singura, ca sa stiu ce vreau; chiar daca as voi sa-mi petrec restul zilelor numai si numai printre oameni,tot trebuie sa raman o clipa singura si sa hotarasc asta…”Adevarul este ca oamenii fug de fericire, nu o cauta. De cate ori intalnesc fericirea,fug de ea sau o rateaza, fac orice din ea numai sa se transforme in altceva.”

La urma urmelor,putin ma intereseaza fericirea. Ma sufoc acum,asta stiu-dar nu stiu de ce. Nu-mi lipseste nimic. Daca as gasi un motiv sa fiu trista. Este un trecut pe care nu-l poate suporta; a fost prea fericiat atunci,prea inconstienta; “o iubea putin pe Ea, iubea mai mult iubirea pe care o asteptase atatia ani,alaturi de alte femei. Acum e altfel; acum o iubeste pe ea,individualizata,desprinsa din prezentdepartata de ceilalti oameni,izolata ca intr-o cusca in pasiunea si chinul lui. Este o altfel de dragoste,inutila si blestemata,si il apasa,il oboseste,il sileste sa minta-si pe ea,si pe el-,il rasuceste.” Nu mai este drept,a crescut rasucit,il dor madularele,ii putrezeste sangele. S-a desprins prea mult din iubirea dintai,s-a contopit prea mult cu el. Parca ar putrezi. Daca n-as  iubi  atat,daca nu mi-ar fi teama ca nu are sa ma inteleaga,i-as vorbi.  O prapastie intre noi; iar eu  iubesc,il am, ne-am unit sufletele prin martusiri de dragoste,si trupurile noastre sunt dureros de apropiate. E langa mine. “Cum sa ii spun ca imi pare rau de virginitatea si mandria mea siluite,descompuse, pentru un nimic,pentru o simpla lupta senzuala,la sfarsitul careia amandoisuntem abatuti si stupizi,nauci. Iata cum ne privim, si nu avem ce sa ne spunem. Creierele noastre goale,umilite,sensibilitatea inghetata. Trebuie sa asteptam ca sangele sa circule iarasi un anumit numar de minute, si anumite tesuturi sa procedeze in procese obscure si dezgustatoare.” Iar pana atunci ne privim straini si beti,doua bestii cerebrale.   Daca ar putea, s-ar opri in fata trupuluiacestuia rasturnat, cu umbra bine stiuta spre ovalul pantecului, si s-ar ruga,ar adora; nu trupul,nu femeia care il poarta nevinovata, ci taina aceasta a plutirii intregi, miracolul acesta al regasirii,al unirii cu sine, impacarea intr-o bucurie repede uitata. Nimic nu ramane, nimic decat intregirea sau amintirea intregirii. Sa te recapeti abandonandu-te, sa cresti pierzandu-te.

Nu ii era somn. Daca s-ar culca, insomnia ii va limpezi si mai mult gandurile. Orice ar fi putut indura,acum,dar nu o crestere a luciditatii, o implinire a prezentei sale proprii. Se simtea el in fata cu el insusi, si prezenta ceasta il innebunea,ii dadea senzatia ca e prins intre ziduri, intr-o capcana de plumb. Singur,fata in fata cu el, si totusi atat de impartit,atat de strain. Senzatii peste fire de stranii, de inexprimabile,parca ar fi asistat la o moarte a lui insusi,o moarte ciudata, care ar insemna mai mult sombrare,neputinta,ratacire.. sa pot simti cel putin intunericul.. Nu,nu, e cu totul altceva; penibila neputinta de a intelege cel putin de ce ti-a fost ursita intamplarea asta. Dar,poate, orice om cunoaste aceasta trista,unica impartire . nu sufar pentru ca le iubesc;poate nici nu le iubesc; poate ca…dar Dumnezeu stie de ce imi pun atatea intrebari? Totusi, faptul ca s-a intamplat asta, sa iubesc doua femei,faptul acesta ma innebuneste. S-a impartit ceva..Nu,e absurd,sunt plin si unul fata de fiecare parte. Si totusi,din afara de minese intampla ceva ciudat;este altcineva alaturi de mine cu oricare dintre ele m-as afla.. Un sens,un rost al curgerii acesteia continue,al vietii acesteia obscure si mizere. Salvarea mea. Sensul vietii mele. Si asta mi-o fura intamplarea,destinul,asta ma impiedica s-o realizez, dualisimul blestemat,fortele acestea personificate”,lumina si cealalta lumina,doua lumini,doua femei de lumina,doua luceafare coborate in intunericul meu. Daca ar fi lumina si intuneric,as sti sa aleg,as putea allege. Daca ar fi inger si demon, daca…Dar, Dumnezeule,amandoua sunt ingeri,amandoua sunt lumina. Ce mai pot face atunci?? Cu cine sa ma lupt? Pe cine sa inlatur? Poate intunericul este in mine,si as fi putut.” Ar fi vrut sa planga,numai o clipa,o singura eternitatea. Un gest,un urlet,un scancet. Si totusi nu putea face nimic. Tremura numai de frigul care se lasase in odaie. Un sentiment de moarte apropiata,crunta,in singuratate. Dar nu moartea reala,calatoria de dincolo-ci o sombrare  in negrul mineral, o pierderi de nimeni stiuta. Durerea o coplesi iarasi. O durere de animal trezit din somn. Pierduse ceva fara nume,ramasese singura,parasite…

Poveste [partea aII-a]

Nu stiu exact cum s-a intamplat..stiu doar ca m-am trezit..iubindu-te pe versurile unui val.in cantecul unei clipe...vorbea doar fericirea…aveam acum in grija un suflet fragil… Au urmat zile,nopti goale.. Rataceam prin lume fara sa stiu cine sunt si ce vreau..simteam aceasta si ma sfasiam… Am plans ascultand melodii, am oftat privind la o fotografie, am telefonat pentru a auzi o voce, m-am indragostit de un suras. Am crezut ca aripile-mi inca plapande se vor frange sub povara aducerilor aminte, dar nu! Nu m-ai lasat sa ma prabusesc. Ai fost mereu langa mine,desi uneori erai asa departe… Dar, o persoana care te iubeste nu ti-ar face niciodata si nu te-ar jigni. Iubirea  adevarata trebuie sa semene cu un vis,sau cel putin asa m-ai invatat tu. Toate ceasurile si faptele noastre au tins sa ne apropie. Ce altceva putea sa-mi umple visele din trecut decat viitorul? Si astfel..viata mi te-a adus aproape de sufletul meu…intr-o seara de martie..cu palpitari discrete,de imagini,de pleoape..de noi!

Lasa-ma sa ma ascund in tine asemeni unui gand ratacit,pe marginile unei clipe tarzii. Pastreaza-ma,pastreaza-ma macar pentru o vesnicie. Mi-amintesc…glasul mi se rupe sub sarutul pe care mi-l da inceputul. Aveam atatea de spus..insa…erau si mai multe de trait. Cuvintele isi au taina lor, numai de noi stiuta! Cand doua suflete, care se doresc unul pe celalalt,oricat de departe se aflau,se gasesc in sfarsit..o unire puternica si pura ca sufletul insusi, incepe pe pamant si continua…spre niciunde! Viitorul este inca si mai mult al inimilor decat al mintii. Mai stii banca aceea? Ziua  aceea..in care mi-ai readus primavera in suflet? A fost intaia oara cand mi-ai auzit sufletul,cand mi-ai simtit pulsul accelarandu-se la auzul acelei melodii angelice de chitara… Mi-ai promis,tinandu-mi mainile reci si tremurande in ale tale(erau asa calde) ca vei avea grija de mine,de noi..ca orchestrarea intregirii noastre va continua… N-am stiu a spune din nou,nimic. Te-am imbratisat cu ochii si cu trupul ce inca plangea. Oh, cata lumina ai adus in temnita din launtrul meu. Iubesc acel infinit ce ma leaga de tine, iubesc acel tot prin care tu traiesti! Totusi, exista ceva ce nu ti-am spus eu inca? Ma intreb neincetat daca asemenea fericire nu e cumva un vis? Inca nu pot cuprinde cu mintea si cu inima acest paradis vesnic senin!!

Poveste [partea I]

Primavara incepe cu..?!? A iubi inseamna primavara..a cunoaste inseamna iarna! Inchide ochii pentru o secunda. Asa! Sa lasi vantul sa inceapa a bate. Sa-l auzi cum invie si cum da roata strazii si scarilor de bloc, si doar asa…cu ochii stransi, sa simti bucuria lui suierata, de-a iesi la plimbare. Numai in felul acesta poti face niste lucruri sa dispara. Inchide ochii pentru secunda,asculta in inima mea. Mi-amintesc de prima zi in care te-am zarit. Uimita,ametita,fermecata, nu ma mai saturam privindu-te. Te-am privit atat,incat deodata am simtit ca ma pandea destinul. Pe jumatate fascinata am incercat sa ma agat de ceva ca sa-mi opresc prabusirea. Faptura aflata in fata mea suradea. Un zambet de o frumusete supraomeneasca,o frumusete care nu putea veni decat din Iad sau din Rai. El nu era un simplu baiat plamadit din putina tarana de-a noastra si abia luminat launtric de palpaietoarea raza a unui suflet. Era un inger! Dar poate el trebuie sa iubeasca numai un alt inger, gand care ma cutremura cu deznadejde.
Am sa incerc sa descriu linistea unei nopti de primavara..durereos de scurta,infiorator de senina. Acele seri in care faceam schimb doar de taceri,de ganduri ce se intrepatrund. Imi inabuseam emotiile, imi asundeam privirea, ignoram vibratiile inimii. Sufletul mi-era prea plin pentru a incapea intre cei patru pereti ai lumii,ce pastreaza vocea ta. Intr-o zi, nu stiu cum parca s-a raspndit in fiinta mea intreaga o mireasma imbatatoare si dulce. Un nume a inceput sa mi se plimbea prin minte,prin suflet, pe buze..Un singur nume…al tau. NU,nu stiu ce s-a intamplat,cum nu stiu de ce tocmai la tine mi

s-a oprit existenta. Poate ca stii tu…Tu stii tot!

Scrisoare de ramas-bun

Gabriel García Márquez s-a retras din viata publica din motive de sanatate: cancer limfatic. Acum, se pare ca boala s-a agravat din ce in ce mai mult. A trimis o scrisoare de ramas bun prietenilor, cititorilor si admiratorilor lui, si datorita Internetului acum este difuzata.
Va recomand s-o cititi, intrucat acest scurt text scris de catre unul dintre cei mai stralucitori latinoamericani din ultimii ani este mai mult decat miscator.
"Daca pentru o clipa Dumnezeu ar uita ca sunt o marioneta din carpa si mi-ar darui o bucatica de viata, probabil ca n-as spune tot ceea ce gandesc, insa in mod categoric as gandi tot ceea ce zic.
As da valoare lucrurilor, dar nu pentru ce valoreaza, ci pentru ceea ce semnifica.
As dormi mai putin, dar as visa mai mult, intelegand ca pentru fiecare minut in care inchidem ochii, pierdem saizeci de secunde de lumina. As merge cand ceilati se opresc, m-as trezi cand ceilalti dorm. As asculta cand ceilalti vorbesc si cat m-as bucura de o inghetata cu ciocolata!
Daca Dumnezeu mi-ar face cadou o bucatica de viata, m-as imbraca foarte modest, m-as intinde la soare, lasand la vederea tuturor nu numai corpul, ci si sufletul meu.
Doamne Dumnezeul meu daca as avea inima, as grava ura mea peste ghiata si as astepta pana soarele rasare. As picta cu un vis al lui Van Gogh despre stele un poem al lui Benedetti, si un cantec al lui Serrat ar fi serenada pe care i-as oferi-o lunii. As uda cu lacrimile mele trandafirii, pentru a simti durerea spinilor si sarutul incarnat al petalelor...
Dumnezeul meu, daca as avea o bucatica de viata... N-as lasa sa treaca nici o zi fara sa le spun oamenilor pe care ii iubesc, ca ii iubesc. As convinge pe fiecare femeie sau barbat spunandu-le ca sunt favoritii mei si as trai indragostit de dragoste.
Oamenilor le-as demonstra cat se insala crezand ca nu se mai indragostesc cand imbatranesc, nestiind ca imbatranesc cand nu se mai indragostesc! Unui copil i-as da aripi, dar l-as lasa sa invete sa zboare singur. Pe batrani i-as invata ca moartea nu vine cu batranetea, ci cu uitarea. Atatea lucruri am invatat de la voi, oamenii... Am invatat ca toata lumea vrea sa traiasca pe varful muntelui, insa fara sa bage de seama ca adevarata fericire rezida in felul de a-l escalada. Am invatat ca atunci cand un nou nascut strange cu pumnul lui micut, pentru prima oara, degetul parintelui, l-a acaparat pentru intotdeauna.
Am invatat ca um om are dreptul sa se uite in jos la altul, doar atunci cand ar trebui sa-l ajute sa se ridice. Sunt atatea lucruri pe care am putut sa le invat de la voi, dar nu cred ca mi-ar servi, deoarece atunci cand o sa fiu bagat in interiorul acelei cutii, inseamna ca in mod neferecit mor.
Spune intotdeauna ce simti si fa ceea ce gandesti. Daca as stii ca asta ar fi ultima oara cand te voi vedea dormind, te-as imbratisa foarte strans si l-as ruga pe Dumnezeu sa fiu pazitorul sufletului tau. Daca as stii ca asta ar fi ultima oara cand te voi vedea iesind pe usa, ti-as da o imbratisare, un sarut si te-as chema inapoi sa-ti dau mai multe. Daca as stii ca asta ar fi ultima oara cand voi auzi vocea ta, as inregistra fiecare dintre cuvintele tale pentru a le putea asculta o data si inca o data pana la infinit. Daca as stii ca acestea ar fi ultimele minute in care te-as vedea, as spune "te iubesc"si nu mi-as asuma, in mod prostesc, gandul ca deja stii.
Intotdeauna exista ziua de maine si viata ne da de fiecare data alta oportunitate pentru a face lucrurile bine, dar daca cumva gresesc si ziua de azi este tot ce ne ramane, mi-ar face placere sa-ti spun cat te iubesc, ca niciodata te voi uita.
Ziua de maine nu-i este asigurata nimanui, tanar sau batran. Azi poate sa fie ultima zi cand ii vezi pe cei pe care-i iubesti. De aceea, nu mai astepta, fa-o azi, intrucat daca ziua de maine nu va ajunge niciodata, in mod sigur vei regreta ziua cand nu ti-ai facut timp pentru un suras, o imbratisare, un sarut si ca ai fost prea ocupat ca sa le conferi o ultima dorinta. Sa-i mentii pe cei pe care-i iubesti aproape de tine, spune-le la ureche cat de multa nevoie ai de ei, iubeste-i si trateaza-i bine, ia-ti timp sa le spui "imi pare rau", "iarta-ma", "te rog" si toate cuvintele de dragoste pe care le stii.
Nimeni nu-si va aduce aminte de tine pentru gandurile tale secrete. Cere-i Domnului taria si intelepciunea pentru a le exprima. Demostreaza-le prietenilor tai cat de importanti sunt pentru tine."

Inceputului...

Cuvintele sunt cutremurate de sentimente pure,sincere ,ce par a-i inalta sufletul si totodata a-l izbi de colturile dureroase ale inlauntrului. Se spune ca nu exista artist,sculptor,poet, mai mare decat cel indragostit. Perfect adevarat. A citi ce-ti scrie iubirea care tace, a auzi cu ochii, sunt lucruri pe care nu le pot face decat cei ce-si daruiesc sufletul gingasului simt al iubirii. Iar in spatele fiecarui sunet, sta o clipa din propria existenta efemera

Am invatat ca nu te poti opune legilor fizice universal valabile, ca timpul este maestrul de ceremonii ce ne calauzeste pasii spre locurile unde destinul ne cheama si ca greseala noastra este ca ne inchipui ca il putem insela. Am iubit,si mi-am cantat dragostea,deziluzia,sperantele arse spre cele patru zari. Stiu ca unde nu e moarte,nu e nici iubire, dar totusi am cerut sa se opreasca ceasornicul cu care ni se masura destramarea. Iubirea este un foc de gheata ce mocneste lent si mistuie interioru-ti, colorand intunericul in care erai cufundat,in diverse nuante….uneori pline de viata,de visuri…alteori pale… In aritmetica iubirii, unu plus unu fac totul,pe cand doi minus unul..este egal cu zero.

S-a intamplat ca am iubit…asa cum am si fost iubita..fara sa inteleg de ce,ce fac,incotro ma indrept…In mine se mai vorbeste si astazi despre dragoste…Pentru a nu fi singuri, vrem ca lumea sa fie sincera cu noi. Doar sinceritatea ne ofera aceasta certitudine ca suntem inconjurati de prieteni,de oameni care ne iubesc,ca nu suntem singuri. Pe parcursul existentei mele(Caci ma incapatanez sa raman agatata de fiinta mea), nu stiu sa fi facut altceva in afara de a fauri mii de visuri. Am simtit cum acestea isi infingeau adanc radacinile in sufletu-mi si asa mutilat…auzeam ecoul  surd al creionarii lor si eram martor mut, atunci cand acestea se naruiau,se pierdau in nemarginirea cerului.  Stiam ca sufletul mi se prabusea incet-incet  in mocirla neapartenentei. Am impresia ca nu ma identific in lumea asta. Si cand in sfarsit intrezaream o raza de lumina,menita sa strapunga obscuritatea oarba in care ma aflam,iarna se reintoarce in mine…Credeam  ca vei reusi sa-mi reconstitui, farama cu farama, faptura-mi, asa..ca un puzzle. A iubi,iubit,iubind..incercand sa uiti..sa tipi ca orice sfarsit implica si un nou inceput..cuvintele refuza sa se articuleze,ramanand prizoniera propriilor rasuflari, batai ale inimii. De ce eu? De ce tu? Freamatul intregii fiinte te cheama…inima imi vibreaza o data cu fiecare acord de chitara, fiecare privire albastra,menita sa lateasca abisul dintre noi. De ce ai rasarit in viata-mi?  De ce ai adus atata haos,incertitudine,lumina in diapozitivele adolescentei mele? De ce te-ai incapatanat sa-mi colorezi cuvintele? Existenta? Simti cum pulsul mi se accelereaza doar la auzul pasilor tai? Mi-ai simtit mana tremurand cand te-ai apropiat intaia oara de mine? Te-am imbratisat cu ochii, m-am pierdut in senintatea privirii tale,fara de  care nimic nu mai este verde sau albastru. Stateam,taceam si te primeam in viata mea.. Nu rosteam niciun sunet…mi-era teama sa nu te atinga vreun cuvant… Si ai patruns in sufletul meu..Te-ai infiorat doar cat ai aruncat privirea…imi comprimasem simtirea si gesturile…. Era atata liniste in acea seara…de mi se parea ca aud cum se izbesc de geamuri razele de luna!