Inceputului...

Cuvintele sunt cutremurate de sentimente pure,sincere ,ce par a-i inalta sufletul si totodata a-l izbi de colturile dureroase ale inlauntrului. Se spune ca nu exista artist,sculptor,poet, mai mare decat cel indragostit. Perfect adevarat. A citi ce-ti scrie iubirea care tace, a auzi cu ochii, sunt lucruri pe care nu le pot face decat cei ce-si daruiesc sufletul gingasului simt al iubirii. Iar in spatele fiecarui sunet, sta o clipa din propria existenta efemera

Am invatat ca nu te poti opune legilor fizice universal valabile, ca timpul este maestrul de ceremonii ce ne calauzeste pasii spre locurile unde destinul ne cheama si ca greseala noastra este ca ne inchipui ca il putem insela. Am iubit,si mi-am cantat dragostea,deziluzia,sperantele arse spre cele patru zari. Stiu ca unde nu e moarte,nu e nici iubire, dar totusi am cerut sa se opreasca ceasornicul cu care ni se masura destramarea. Iubirea este un foc de gheata ce mocneste lent si mistuie interioru-ti, colorand intunericul in care erai cufundat,in diverse nuante….uneori pline de viata,de visuri…alteori pale… In aritmetica iubirii, unu plus unu fac totul,pe cand doi minus unul..este egal cu zero.

S-a intamplat ca am iubit…asa cum am si fost iubita..fara sa inteleg de ce,ce fac,incotro ma indrept…In mine se mai vorbeste si astazi despre dragoste…Pentru a nu fi singuri, vrem ca lumea sa fie sincera cu noi. Doar sinceritatea ne ofera aceasta certitudine ca suntem inconjurati de prieteni,de oameni care ne iubesc,ca nu suntem singuri. Pe parcursul existentei mele(Caci ma incapatanez sa raman agatata de fiinta mea), nu stiu sa fi facut altceva in afara de a fauri mii de visuri. Am simtit cum acestea isi infingeau adanc radacinile in sufletu-mi si asa mutilat…auzeam ecoul  surd al creionarii lor si eram martor mut, atunci cand acestea se naruiau,se pierdau in nemarginirea cerului.  Stiam ca sufletul mi se prabusea incet-incet  in mocirla neapartenentei. Am impresia ca nu ma identific in lumea asta. Si cand in sfarsit intrezaream o raza de lumina,menita sa strapunga obscuritatea oarba in care ma aflam,iarna se reintoarce in mine…Credeam  ca vei reusi sa-mi reconstitui, farama cu farama, faptura-mi, asa..ca un puzzle. A iubi,iubit,iubind..incercand sa uiti..sa tipi ca orice sfarsit implica si un nou inceput..cuvintele refuza sa se articuleze,ramanand prizoniera propriilor rasuflari, batai ale inimii. De ce eu? De ce tu? Freamatul intregii fiinte te cheama…inima imi vibreaza o data cu fiecare acord de chitara, fiecare privire albastra,menita sa lateasca abisul dintre noi. De ce ai rasarit in viata-mi?  De ce ai adus atata haos,incertitudine,lumina in diapozitivele adolescentei mele? De ce te-ai incapatanat sa-mi colorezi cuvintele? Existenta? Simti cum pulsul mi se accelereaza doar la auzul pasilor tai? Mi-ai simtit mana tremurand cand te-ai apropiat intaia oara de mine? Te-am imbratisat cu ochii, m-am pierdut in senintatea privirii tale,fara de  care nimic nu mai este verde sau albastru. Stateam,taceam si te primeam in viata mea.. Nu rosteam niciun sunet…mi-era teama sa nu te atinga vreun cuvant… Si ai patruns in sufletul meu..Te-ai infiorat doar cat ai aruncat privirea…imi comprimasem simtirea si gesturile…. Era atata liniste in acea seara…de mi se parea ca aud cum se izbesc de geamuri razele de luna!